Respingerea, niciodată nu reușește să taie adânc, nu-i așa? Ni se spune din când în când că respingerea este o parte a vieții și că, în cele din urmă, trebuie să ne dezvoltăm și să învățăm din ea. Sigur, adânc înăuntrul meu știu că este adevărat, dar nu-l face, acel sentiment de după, să para mai putin nasol atunci când se întâmplă. Nu se poate ca privind introspectiv, câteodată, viața să facă o pauză din când în când și să ne facă traiul mai ușor?
Poate ca și mine -și tu acum te întrebi de ce?…de ce?, după toate aceste eforturi pe care le-ai pus în ceva, pur și simplu nu se aduna totul la un loc sau cel puțin așa se simte. Ceva în care crezi cu tărie să aibă o relație puternică cu intuiția ta și să o asculți când cu vocea ei mică începe să-ți invadeze capul. Cu toții suntem mai înclinați să desconsiderăm vocea neputincioasă și să o împingem deoparte, dar motivul pentru care cred în acest lucru atât de adamant este că singurele momente în care m-am pierdut cu adevărat în necaz erau acele momente când am ignorat-o.
Gândindu-mă la unele situații care au avut loc în ultima vreme în viața mea personală, știu că este adevărat. Adânc în interiorul meu, acțiunile altora mi-au făcut rău profund și vocea mea a început să-mi șoptească că ceva nu ar fi corect și poate că, cei din jur, nu au interesul meu cel bun în inimă.
Mă întreb dacă intuiția mea ar fi fost un judecător prea aspru, dar mi-am lăsat gândul să meargă în treacăt la acea vreme.
Apoi vocea începu să se înăsprească. Apoi a strigat. De ce nu am încredere în ea pentru prima dată?
Într-un final, oricât de mult am încercat din răsputeri să mă țin și cu dinții de anumite situații, mi-am dat seama/ am realizat cât de important este „arta” de a ști când să renunți.
Nu trebuie să așteptați până când capul tău țipă la tine să lași o situație în urma ta sau să faci ceva în legătură cu asta. Nici nu trebuie să permiți relației tale cu cineva să devină complet degradantă și nesănătoasă pentru ca tu să pleci din acel loc care te îmbolnăvește. Când vocea începe să vorbească cu tine: ASCULTĂ! Are cu adevărat intențiile cele mai bune, chiar și atunci când ne permitem să fim înnegriți în realitate de opiniile altora. La sfârșitul zilei, ascultați-vă. Intuiția ta este de partea ta chiar și atunci când o ignori. Și dacă o faci, vei continua să înveți aceleași lecții de nenumărate ori până când vei începe să ai încredere în ea.
Asta e ceva ce trebuia să redescopăr la mine. Munca într-adevăr nu este niciodată ușoară, nu-i așa? Ceea ce mă aduce înapoi la primul punct pe care l-am adus în acest articol: respingerea.
Nu te face să te simți ca în iad când toate aceste eforturi pe care le pui într-o relație cu cineva să se simtă ca au fost pentru nimic? Mă doare atunci când simt că o parte din mine nu era potrivită pentru cineva, în special pentru acea cineva pe care am iubit-o.
Dar dacă totuși nu a fost totul degeaba?
Orice relație care nu funcționează, indiferent de este platonică sau romantică, nu este un eșec din partea noastră. Și credeți sau nu, nu este un eșec din partea celuilalt. De fapt, ceea ce este, este o redirecționare. Relațiile nu pot fi înlocuite sau reproduse, dar lecțiile pe care le-ați învățat de la cele care se încheie pot fi aduse cu voi în altele noi. Asta este, dacă sunteți deschis la o mică învățare și auto-reflecție.
Este nevoie de doi ca să dansezi tango, așa că trebuie să-mi recunosc greșelile și să-mi asum responsabilitatea pentru lucrurile cu care m-am înșelat în ultima relație. Cel mai mare dezavantaj pentru mine? Nu-mi ascult intuiția. Dacă ceva pare a fi oprit sau ceva te face să te simți inconfortabil și nu-ți poți pune degetul pe „de ce?”, sentimentele tale sunt valabile, intuiția ta îți trage anumite semnale de alarmă pe care ar fi bine să le iei în considerare. Să nu lăsați pe nimeni să vă facă să credeți altfel.
Și astfel, mă mișc mai departe cu mai multe cunoștințe și credință în mine. Dacă vocea mea mică îmi vorbește că ceva nu poate fi potrivit pentru mine să o ascult. La sfârșitul zilei, mă am doar pe mine pentru a da vina pe ceva și doar eu singur îmi pot acuza comportamentul, faptele, dar partea bună este (și există întotdeauna una) că știu acum când trebuie să renunț. Pot să mă îndepărtez de această situație și să fiu o persoană mai bună și mai adevărată data viitoare. Asta cu siguranță nu pare a fi un fel de eșec pentru mine.
Raul Burlacu 