Gândurile nimănui

Gândurile unui înger fără aripi

Dansul morții nu te iartă! Te lasă chiar să și alegi. Pașii, ritmul, muzica toată, pentru că tot în moarte ai să te îneci!

Credeam că viața-mi aparține, că am putere…asupra ei. Credeam că soarta mi se cuvine și că am liber arbitru să aleg. M-am născut fără voință și am să mor fără să vreau! În timpul limitat de viață, căință trebuie să caut, ca pe lumea cealaltă la loc de cinste eu să stau.

Unde mai este loc de mine? Dorințe, vise să-mi îndeplinesc. Unde mai e loc de iubirea, ce cu pași rapizi vreau s-o găsesc! Când mai pot eu să-mi croiesc aripi, în timpul meu pe acest pământ? Când râvnesc cu atâta ardoare după cele de înger, care să mă poarte prin nori…cantând.

Momentul morții n-a venit și nici nu-l simt să se apropie. Simt, știu că azi exist și nici nu vreau să fabulez. Ce mă așteaptă pe cealaltă lume, am să știu când am să văd! Eu trăiesc aici, acum! Vise n-am să zdrențuiesc.

Viață-mi lungă de țigară ce te-ai aprins doar dintr-un foc, al iubirii ce-o-ncepură părinții mei doar dintr-un joc. La început am fumegat aievea, neputând grija să-mi port. Am învățat cu timpul greul și că viața nu e doar un joc! Câteodată m-am aprins cam repede, căci timpul ce-a trecut nu l-am simțit. A trecut atât de iute, încât parcă am îmbătrânit! Câteodată câte un ciot dă s-apară de oprește focul în loc. Griji grele ce-mi apasă, direct în suflet mi-amintesc, că viața-i și un mers agale și că n-ar trebui în toate nepăsător să mă pripesc. Câteodată țigara se stinge și peste boli, probleme grave dau. Dar focul, iar mă reaprinde când peste hopuri învăț să sar. Apoi problema reapare „ce las în urma mea”, căci fumul fumegat în văzduh se pierde și nu vreau s-o facă în zadar. Măcar o pată cât de mică de aș lăsa, nu ar fi rău. Așa, ca și o mică arsură de-o voi face-n urma mea. Vrerea, menirea mi-ar fi îndeplinită ca testament pe-acest pământ și poate așa voci de îngeri voi auzi l-al meu mormânt.

Împăcat îmi e trecutul ce cu alegeri l-am făcut. Liniștit îmi e prezentul ce cu încredere-l pășesc. Încrezător îmi e viitorul ce cu vise îl hrănesc.

Viața-mi poate fi poveste sau coșmar de eu aleg. Raiul pe pământ îmi este și va fi atât cât vreau. Viața în regret nostalgic al întrebării „ce ar fi fost dacă?” eu aleg să nu o duc. Viața-mi să fie ca povață pentru cei ce vor urma. Asta aleg eu pentru mine, așa-mi va fii viața mea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.